Salut!
O sa încep prin a vă spune că folosesc un cont Adobe Creative Cloud, planul pentru fotografie, care include aplicații din gama lor de programe de editare, mai exact, Lightroom și Photoshop. Zilele trecute când a apărut ultima variantă de "Camera Raw" am făcut actualizarea, prin intermediul aplicației "Creative Cloud" și totul părea OK, doar ca nu a fost așa! Actualizarea s-a întâmplat doar pentru Lightroom.
Însă azi am avut ceva de "șlefuit", am deschis deci Photoshop-ul și surprize surprize ! Încercând să deschid un fișier brut tip ".nef" primeam mesajul ăla pe care nu vrei să-l vezi niciodată: "Could not complete your request because it is not the right kind of document." Așadar, panică !
Băiat mare fiind, nu m-am pierdut cu firea și am zis să văd care-i problema. Problema era că Photoshopul nu mai știa că are și componenta Camera Raw....deloc! Problema era valabilă și pentru Adobe Bridge. Conform aplicației Creative Cloud, totul părea actualizat, practic cu mici neajunsuri !
După ce am mai făcut câteva probe și investigații...am decis să încerc să fac actualizarea manual ! Am descărcat ultima varianta a plug-inului Camera Raw 11.2 de aici! După instalare, totul a revenit la normal, asta fiind în cazul meu soluția! Așadar nu vă bazați întotdeauna pe aplicațiile producătorilor, aceea se întâmplă să mai dea și rateuri!
Comentários